- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Valentin Ghionea şi Florin Nicolae, prezentaţi oficial de U Transilvania Cluj
Handbaliştii Valentin Ghionea şi Florin Nicolae au fost prezentaţi oficial, miercuri, într-o conferinţă de presă a noului lor club, U Transilvania Cluj.
Extrema dreaptă Valentin Ghionea şi interul stâna Florin Nicolae au fost prezentaţi oficial la mijlocul acestei săptămâni, primul după 12 zile de la sosirea la Cluj, iar cel de-al doilea, cu patru zile înaintea debutului pentru noua sa echipă. "Sunt cei mai galonaţi jucători, pe care am reuşit să-i aducem la Cluj. Sunt jucători de bază la echipa naţională şi sper ca venirea lor să ne îmbunătăţească jocul. Sunt obişnuiţi cu medaliile la gât şi, cu ajutorul lor, putem să ne atingem obiectivul", a declarat antrenorul Ştefan Constantin, în deschiderea conferinţei.
La rândul său, Florin Nicolae, abia sosit de la HCM Constanţa, visează la un titlu de campion. "Am găsit un grup frumos aici, care îşi doreşte să facă performanţă. Mi-aş dori să fiu campion, dar va fi foarte greu, ar trebuie să câştigăm fiecare meci rămas. Acum, sper să debutez cu o victorie în faţa echipei CSM Bucureşti, în meciul de duminică", a spus Nicolae, în timp ce Valetin Ghionea are încredere într-un success, în meciul de peste patru zile: "Sper ca în meciul cu CSM să facem un joc bun şi să reuşim victoria. Nu cred că ne vor pune mari probleme".
Valentin Ghionea a făcut referiri şi la vestea zilei de miercuri, potrivit căreia fosta sa echipă UCM Reşiţa s-a desfiinţat. "Îmi pare rău că Reşiţa nu va mai evolua în campionat, având în vedere că era un club, unde s-a făcut performanţă. Sunt multe echipe care au probleme financiare, e păcat! În prezent, cred că HCM Constanţa devine principala candidată la titlu, iar celelalte echipe, inclusiv a noastră, se vor bate pentru locurile de cupe europene".
U Transilvania va juca duminică, în deplasare, cu CSM Bucureşti, începând cu ora 12.00, în meci contând pentru etapa a XIV-a a Ligii Naţionale.
După 13 runde disputate în acest sezon, formaţia clujeană se află pe locul 5, cu 16 puncte, iar CSM Bucureşti pe 13, cu 6 puncte.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Votezi cu tine sau cu un om care te minte în fiecare zi? Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Alegeri prezidenţiale. Peste 218.000 de români au votat în străinătate până la ora 22.00
-
Tottenham, cu Radu Drăguşin în primul 11, a spulberat-o pe Manchester City în deplasare
-
Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO