- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Valentin Lemnaru: Am venit la Pandurii Târgu Jiu să ajut echipa
Atacantul Valentin Lemnaru, împrumutat de la formaţia Universitatea Cluj, a declarat, marţi, că a venit la Pandurii Târgu Jiu pentru a ajuta echipa, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Nu ştiu exact ce s-a întâmplat acolo, eu îmi doream să continui cu U Cluj, dar domnul Badea are alte opţiuni şi normal că a trebuit să plec. Mă bucur că am venit la o echipă unde m-a dorit antrenorul, important pentru mine acum e să joc cât mai mult şi să ajut echipa şi să scăpăm de retrogradare. Asta până la vară şi după aceea mai vedem ce va fi. Ştiam că sunt probleme în atac, dar nu neapărat de aceea am venit. La orice echipă trebuie să fie concurenţă pe toate posturile, cine e cel mai în formă o să joace şi o să ajute echipa. Eu de aceea am venit la Pandurii să ajut echipa. Nu cunosc niciun jucător, dar din câte văd Pandurii e o echipă unită şi băieţii îşi văd de treabă. Mă bucur că am venit într-un colectiv bun, pentru că e foarte important acest aspect. Rămâne să avem rezultate bune împreună şi să scăpăm de retrogradare", a spus Lemnaru.
Jucătorul e convins că se va adapta rapid, mai ales că a mai schimbat echipa şi nu a avut probleme: "Nu este nicio problemă din punct de vedere al acomodării. Mă adaptez uşor, am plecat de acasă de la 14 ani şi am fost în mai mult oraşe. La început e normal să fie mai greu până cunosc oamenii, dar cu timpul o să mă obişnuiesc. Sper să joc la Pandurii şi să marchez multe goluri până în vară".
Valentin Lemnaru a semnat un contract cu Pandurii Târgu Jiu până la finalul sezonului, dar gruparea gorjeană îl poate cumpăra definitiv după expirarea împrumutului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
REZULTATE PARȚIALE. Alegeri prezidențiale 2024, turul 1: Călin Georgescu intră în turul 2
-
Rezultate parţiale 90% din secţiile de votare: Călin Georgescu continuă să fie pe primul loc. Bătălie pentru locul doi între Ciolacu şi Lasconi
-
Primele declaraţii ale candidaţilor după exit-poll-uri. Ciolacu: Rezultatul ne confirmă că am făcut ceea ce trebuie pentru ţară / George Simion anunţă victoria deşi exit-poll-urile îl dau pe 4 / Lasconi: Speranţa este vie în România
-
Cine este Călin Georgescu, surpriza de la alegerile prezidenţiale 2024, turul I
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO