„Un joc frumos, cred că ne-am ridicat la nivelul Craiovei, am demonstrat că putem să jucăm fotbal, mai ales cu un public minunat care ne-a împins din spate. Un jucător (n.r. – Andrei Ivan) a decis soarta jocului. Puteam să înscriem şi noi în prima repriză şi poate alta era soarta jocului. Trebuie să fim realişti, Craiova este o echipă bună, nu degeaba este pe locul 2 în campionat.
Sunt mulţumit, băieţii au demonstrat că pot să joace de la egal la egal împotriva oricărei echipe. Sper ca băieţii să se recupereze până la meciul de campionat”, a declarat Valentin Suciu, antrenorul echipei Sepsi, la Digi Sport.
Şi Atilla Hadnagy, atacantul în vârstă de 36 de ani al formaţiei din Sfântu Gheorghe, crede că Sepsi a jucat de la egal la egal cu ocupanta locului 2 din clasamentul Ligii 1.
„Noi cred că ne-am ridicat la nivelul Craiovei, care nu degeaba este pe locul 2 în Liga 1. Am avut ocaziile noastre până în minutul 90, dar după aceea am obosit. Cred că meritam mai mult, nu cred că, în această seară, Craiova a fost mai bună decât noi. Nu am fi vrut să intrăm în prelungiri, pentru că avem meci sâmbătă. Am avut un public minunat. Felicit echipa Craiovei, care joacă foarte bine în Liga 1. Au jucători foarte buni, iar Ivan este o tânără speranţă”, a spus Hadnagy, la Digi Sport.