16:48, 08 Feb. 2025
Comisia executivă a CIO a decis să introducă trei categorii la feminin în programul competiţiei olimpice de box şi să elimine o categorie la masculin. "În total, va fi acelaşi număr de participanţi", a precizat Jacques Rogge.
Cele trei categorii sunt: muscă (48-51 kilograme), uşoară (56-60 kilograme) şi mijlocie (69-75 kilograme). La fiecare categorie vor fi înscrise 12 sportive, iar în competiţia masculină de box vor rămâne 10 categorii.
Boxul feminin a existat în programul Jocurilor Olimpice din 1904, de la Saint-Louis (SUA), însă numai ca sport demonstrativ.