Prima pagină » Sport » Van Buyten (Bayern Munchen) va fi indisponibil două săptămâni

Van Buyten (Bayern Munchen) va fi indisponibil două săptămâni

Fundaşul belgian al echipei Bayern Munchen, Daniel van Buyten, va fi indisponibil timp de două săptămâni, din cauza unei contracturi musculare la coapsa dreaptă, a anunţat, joi, gruparea germană, informează AFP.
31 mart. 2011, 21:04, Sport

Van Buyten, în vârstă de 33 de ani, s-a accidentat la meciul pe care naţionala Belgiei l-a disputat, marţi, scor 4-1, în compania Azerbaidjanului, în grupa A de calificare la Euro-2012.

Pe de altă parte, gruparea germană a anunţat, tot joi, că mijlocaşul Toni Kroos şi-a prelungit contractul cu Bayern până în 2015.

Kroos (21 de ani) avea contract până în iunie 2012. În acest sezon, Kroos a jucat în 21 de meciuri şi a marcat un gol.

„După Philipp Lahm, Bastian Schweinsteiger, Thomas Müller şi Holger Badstuber, Toni este al cincilea internaţional german care s-a angajat pe termen lung cu Bayern”, a declarat directorul sportiv Christian Nerlinger.

Înaintea etapei a 28-a, Bayern, eliminată din Liga Campionilor şi Cupa Germaniei, ocupă locul 4 în Bundesliga.