Prima pagină » Sport » Bangladesh: 120 de sportivi de nivel înalt, condamnaţi la închisoare pentru o revoltă din 2009

Bangladesh: 120 de sportivi de nivel înalt, condamnaţi la închisoare pentru o revoltă din 2009

Peste 120 de sportivi de nivel înalt din Bangladesh au fost condamnaţi la închisoare şi încarceraţi, duminică, pentru că au participat la o revoltă însângerată în 2009, a anunţat un procuror.
Bangladesh: 120 de sportivi de nivel înalt, condamnaţi la închisoare pentru o revoltă din 2009

Sute de membri ai Bangladesh Rifles (BDR), o unitate paramilitară însărcinată cu supravegherea frontierelor, au declanşat o revoltă împotriva ofiţerilor lor, la 25 februarie 2009, după ce li s-au respins unele revendicări privind soldele şi condiţiile de lucru. Revolta a durat 33 de ore. Grănicerii, între care se aflau şi numeroşi sportivi de nivel înalt, s-au aliat cu manifestanţii.

Conform procurorului Manjur Alam, dintre participanţii la revoltă 329 (124 de sportivi) au fost găsiţi vinovaţi, duminică, de o curte marţială din Dacca.

„Sunt fotbalişti, voleibalişti, jucători de Kabadi (un sport de echipă din Asia), luptători, practicanţi de tir, pugilişti şi alţi sportivi. Unii sunt campioni naţionali şi cel puţin şase au reprezentat ţara la competiţii internaţionale”, a precizat Alam.

Pedepsele sunt de până la 7 ani de închisoare, însă unele persoane au primit condamnări mai mici, datorită meritelor lor sportive.

Participanţii la revolta din 2009 au furat 2.500 de arme, au pătruns în locul unde avea loc o reuniune anuală a înalţilor responsabili ai BDR şi au început să tragă în ei. Cel puţin 57 de ofiţeri au fost ucişi, iar trupurile lor au fost aruncate în sistemul de canalizare sau în gropi comune.

Zeci de tribunale speciale au fost înfiinţate pentru a-i judeca pe rebeli. Primele condamnări au fost pronunţate în aprilie 2010. Atunci au fost condamnaţi 29 de soldaţi.

Autorităţile au încarcerat peste 4.000 de soldaţi pentru crimele comise în 2009, când a avut loc cea mai importantă revoltă militară din istoria Bangladeshului. Alte 2.000 de persoane sunt judecate în prezent sau aşteaptă să fie judecate.