Prima pagină » Sport » Copos: Răzvan Lucescu trebuie lăsat în pace, trebuie să avem încredere în el

Copos: Răzvan Lucescu trebuie lăsat în pace, trebuie să avem încredere în el

Acţionarul majoritar al FC Rapid, George Copos, a declarat, joi seară, că dacă selecţionerul Răzvan Lucescu va fi "lăsat în pace", atunci acesta va avea rezultate bune cu echipa naţională.
Copos: Răzvan Lucescu trebuie lăsat în pace, trebuie să avem încredere în el

„Îl cunosc foarte bine pe Răzvan, este un caracter deosebit, un om pasionat de ceea ce face şi sunt convins că dacă va fi lăsat în pae, va reuşi la echipa naţională. Nu a avut şansă în acest meci (n.r. – meciul cu Franţa, scor 0-2) şi nici în cel cu Albania de acasă. De aceea eu cred că trebuie lăsat în pace, pentru că este un om extrem de corect. Trebuie să avem încredere în Răzvan”, a spus Copos.

Oficialul giuleştean a adăugat că în fotbalul românesc există „foarte multe interese: „În fotbal sunt foarte multe interese, de aceea şi eu m-am depărtat de fotbal. Sunt prea multe interese şi nu este normal”.