„E o zi tristă pentru România. Adrian Păunescu a fost un mare om, un mare român, un patriot în adevăratul sens al cuvântului. Îmi pare nespus de rău. El a făcut multe nu numai ca poet şi patriot român, dar şi pentru fotbalul românesc, faţă de care a fost mereu aproape şi prin cântecele pe care le-a compus. Pentru mine, personal, a fost un om foarte important, o persoană foarte apropiată mie, pe care l-am ascultat întotdeauna, i-am ascultat sfaturile. Este o zi tristă pentru România”, a declarat Hagi pentru MEDIAFAX.
În 1999, Adrian Păunescu l-a convins pe Gheorghe Hagi să revină la echipa naţională de fotbal, după ce acesta avusese un conflict cu selecţionerul din acea vreme Victor Piţurcă. În cadrul unei emisiuni de televiziune, Păunescu a început o adevărată campanie de readucere a lui Hagi la prima reprezentativă, înaintea meciului cu Ungaria – decisiv pentru calificarea la Euro 2000. În cadrul acelei emisiuni, Adrian Păunescu a citit în direct mesajele telespectatorilor, a compus o poezie pentru căpitanul echipei naţionale, iar Hagi – extrem de emoţionat – a decis să revină.
Poetul Adrian Păunescu a încetat din viaţă vineri dimineaţă, la ora 7.15, la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, a declarat doctorul Şerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a unităţii.