„Am avut o discuţie înaintea plecării din Iaşi cu preşedintele Cristian Stărică, împreună cu care am stabilit programul vacanţei, data reunirii lotului şi altele. Nu mi-a spus că nu ar dori să lucreze cu mine şi în eşalonul secund, iar asta înseamnă că vom continua colaborarea, nu? Eu vreau să continui cu Poli Iaşi, dar dacă oficialii clubului ieşean au alte variante, să-mi spună. Probabil că dacă va apărea ceva, domnul Stărică mă va suna în mod sigur„, a spus Dumitru Dumitriu.
Tehnicianul a mai adăugat că pentru a reveni imediat în Liga I, Poli Iaşi trebuie să devină o echipă competitivă.
„Trebuie să formăm un lot care să ajute echipa să devină competitivă, iar aici nu mă refer la evitarea retrogradării din Liga I. Îmi doresc să pun bazele unei formaţii cu adevărat performante, care să nu mai sufere ca în returul recent încheiat. De aceea, aş vrea ca toţi jucătorii cu care am lucrat spre sfârşitul campionatului să rămână la echipă. E clar că vor fi jucători care vor dori să plece şi vor sosi alţii în loc. Vreau ca Iaşiul să ajungă să practice un fotbal spectaculos, să aibă o identitate proprie în joc şi să abordeze partidele cu aceeaşi atitudine, indiferent că va întâlni prima clasată sau pe cea de-a paisprezecea”, a precizat Dumitriu.