- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (20.08.2019, 11:31)
- Departamentul Sport - Mediafax
Veste şocantă în lumea tenisului: Jucătoarea Amanda Anisimova şi-a anunţat retragerea de la US Open, după ce tatăl său a fost găsit mort
O veste teribilă a şocat lumea tenisului în această dimineaţă, după ce tânăra Amanda Anisimova (17 ani) şi-a anunţat retragerea de la ultimul turneu de Mare Şlem al anului, US Open.

Amanda Anisimova şi-a anunţat retragerea de la US Open după decesul tatălui
Decizia a fost luată de jucătoarea clasată pe locul 24 WTA după ce tatăl şi antrenorul ei, Konstantin Anisimov, a fost găsit mort în cursul zilei de luni, informaţia fiind confirmată de agentul juicătoarei, notează ESPN. Anisimov avea doar 56 de ani, iar circumstanţele în care a survenit decesul acestuia sunt încă necunoscute.
Amanda Anisimova a câştigat turneul junioarelor de la US Open în 2017, iar în acest moment e considerată una din cele mai promiţătoare tinere jucătoare din circuit. Sportiva care reprezintă SUA a cunoscut celebritatea în acest an, la Roland Garros, unde a ajuns până în semifinale după ce a eliminat-o pe Simona Halep în sferturi.
Familia jucătoarei nu a comentat deocamdată decesul lui Konstantin Anisimov.



Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe