- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (30.11.2010, 14:33)
- Florin Radu , Florin Radu ,
Vezi aici adversarele echipelor naţionale de juniori la competiţiile preliminare
Echipele naţionale de juniori "Under 16" şi "Under "19" şi-au aflat adversarele, marţi, la tragerea la sorţi de la Nyon, din meciurile preliminare pentru calificările la Campionatele Europene, în timp ce reprezentativa "Under 17" a fost repartizată în grupa a 7-a a Turului de Elită, informează FRF.
Urmărește
20 afișări
Vezi aici adversarele echipelor naţionale de juniori la competiţiile preliminare (Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Reprezentativa "Under 17" a României, antrenată de Adrian Văsâi, a fost repartizată în grupa a 7-a a Turului de Elită, alături de reprezentativele Ungariei, Islandei şi Rusiei. Jocurile vor avea loc în zilele de 24, 26 şi 29 martie 2011, în Ungaria. Câştigătoarele celor şapte grupe din cadrul Turului de Elită se vor califica la turneul final, programat în Serbia, în perioada 3-15 mai 2011.
Naţionala actualmente "Under 16", antrenată de Cristian Sava, a fost repartizată în grupa a 2-a din cadrul primului tur preliminar al Campionatului European "Under 17", ediţia 2011-2012. La mini-turneului ce va fi găzduit de Portugalia, România va întâlni ţara gazdă, Rusia şi Finlanda. Meciurile se vor disputa pe 24, 26 şi 29 octombrie 2011. Primele două clasate în cele 13 grupe şi cele mai bune două echipe de pe locul 3 vor accede în Turul de Elită, cele şapte câştigătoare din această fază urmând să se alăture Sloveniei, ţara gazdă, la turneul final, programat în mai 2012.
Echipa reprezentativă actualmente "Under 18" a României, antrenată de Ovidiu Stângă, va juca în grupa a 3-a a primului tur de calificare al Europeanului "Under 19", ediţia 2011-2012. Adversare îi vor fi, în zilele de 6, 8 şi 11 octombrie 2011, naţionalele Suediei, ţara gazdă a mini-turneului, Italiei şi Azerbaijanului. Primele două din fiecare dintre cele 12 grupe şi cea mai bună dintre echipele de pe locul 3 se vor califica în Turul de Elită, unde Anglia, Franţa şi Spania au acces din oficiu. Vor fi alcătuite, apoi, şapte grupe a câte patru echipe, cele şapte naţionale care vor încheia Turul de Elită pe locul 1 urmând să acceadă la turneul final din Estonia, a cărei formaţie este calificată direct.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Digi RCS-RDS, anunțul începutului de februarie. Oferă acest smartphone de ultimă generație tuturor abonaților din România
CANCAN.RO
Caz RARISIM în Italia. Ce moștenire i-a lăsat o pensionară de 84 de ani, badantei care a îngrijit-o în ultimii ani din viață
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe