Vezi aici care sunt cei mai mediatizaţi fotbalişti din lume - GALERIE FOTO

Atacantul argentinian Lionel Messi, câştigătorul Balonului de Aur în 2009, este fotbalistul cel mai "mediatizat" din lume, înaintea portughezului Cristiano Ronaldo şi englezului Wayne Rooney, potrivit unui studiu publicat, vineri, în Spania.

Urmărește
19 afișări
Imaginea articolului Vezi aici care sunt cei mai mediatizaţi fotbalişti din lume - GALERIE FOTO

Lionel Messi, jucătorul cel mai "mediatizat" din lume (Imagine: Mediafax Foto/AFP)

Potrivit unei anchete realizate anual de Universitatea din Navarro, clubul la care evoluează Messi, FC Barcelona, este considerat cel mai mediatizat din lume, depăşind grupări precum Real Madrid, unde joacă Cristiano Ronaldo, şi Manchester United, echipa lui Rooney.

Studiul realizat în fiecare an de o unitate de anchetă privind economia şi sportul din cadrul universităţii are drept scop găsirea celor mai admiraţi jucători din lume şi a cluburilor de care se vorbeşte cel mai mult pe mapamond.

În clasamentul jucătorilor cei mai "mediatizaţi", după Messi, Ronaldo şi Rooney, urmează brazilianul Kaka, spaniolul Fernando Torres, englezul Steven Gerrard, ivorianul Didier Drogba, brazilianul Ronaldinho, spaniolul Xavi şi suedezul Zlatan Ibrahimovici.

Potrivit studiului citat, gruparea Real Madrid a urcat în clasament de pe locul 5, ocupat anul trecut, pe locul doi, ca urmare a revenirii la conducere a lui Florentino Perez şi a achiziţiilor "galactice" realizate de acesta.

Clasamentul celor mai mediatizate cluburi este completat, în ordine, de Chelsea, AC Milan, Liverpool, Inter Milano, Arsenal, Bayern Munchen şi Juventus Torino.

La nivelul antrenorilor, englezul Alex Ferguson (Manchester) conduce în clasament, fiind urmat de spaniolul Rafael Benitez (Liverpool), portughezul Jose Mourinho (Inter Milano), spaniolul Pep Guardiola (FC Barcelona) şi francezul Arsene Wenger (Arsenal).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici