Camelia Ciripan şi-a asigurat o medalie la Jocurile Paralimpice de la Paris 2024
Camelia Ciripan a început slab meciul şi s-a văzut condusă cu 2-0, după primele două seturi, într-un meci jucat pe sistemul cel mai bun din 5 seturi sau primul la 3, la categoria Women Single 6.
Românca a avut apoi o revenire neverosimilă, după ce a câştigat greu setul 3, cu 12-10, după ce a ratat o primă minge de set, la 10-9.
Ciripan a dominat apoi şi setul patru, câştigat cu 11-8, scor identic cu cel cu care s-a impus apoi şi în decisiv, în care a avut chiar 4 mingi de meci.
Românca are acum asigurată cel puţin medalia de bronz şi va juca sâmbătă în semifinală, cu ucraineanca Maryna Lytovchenko.
În para tenis de masă, sportivii sunt împărţiţi în clase pe baza nivelului lor de dizabilitate fizică, pentru a asigura o competiţie echitabilă. Clasele sunt numerotate de la 1 la 10 pentru sportivii care concurează în picioare, cu numerele mai mici indicând un grad mai mare de dizabilitate.
Clasa 6 se referă, în general, la sportivi care au o dizabilitate fizică moderată, dar care au suficientă mobilitate şi echilibru pentru a juca tenis de masă din picioare. Aceştia pot avea limitări la nivelul membrelor inferioare sau superioare, dar au capacitatea de a se deplasa pe teren şi de a efectua majoritatea mişcărilor necesare pentru joc.