După ce Cristiano Ronaldo a ascuns sticlele de Coca Cola, englezii sunt de partea sponsorului. Selecţionerul Gareth Southgate şi atacantul Harry Kane au apărat folosirea sponsorilor şi plasarea de produse.
Când a fost întrebat despre sticlele din faţa lor în timpul conferinţei de presă, Southgate a răspuns:
„Cred că există o mulţime de sponsori în sport şi impactul banilor lor la toate nivelurile ajută sportul să funcţioneze, în special sportul de bază din ţara noastră necesită o multă investiţie şi fără ca unele companii să investească, este foarte dificil să oferim facilităţile de care avem nevoie”, a spus antrenorul britanicilor.
„Desigur, suntem atenţi la obezitate şi sănătate în ţara noastră, dar totul se poate face cu moderare. Orice lucru, cu participare moderată, rareori creează o problemă”, a adăugat tehnicianul.
Când i s-a cerut părerea, Kane a spus: „Sunt total de acord”.
Cu 3 puncte în clasament, Anglia înfruntă Scoţia, pe care a mai întâlnit-o, la Euro, în 1996. A fost 2-0 pentru Anglia, care a găzduit turneul final.