Vicecampioana FC Timişoara şi Gloria Bistriţa nu au primit licenţa pentru Liga I - 2 -

Vicecampioana FC Timişoara şi Gloria Bistriţa, locul 15, nu au primit licenţa pentru sezonul 2011/2012 al Ligii I, aceeaşi decizie fiind luată şi în cazul Universităţii Craiova, a anunţat, marţi, preşedintele Comisiei de Apel a Sistemului Naţional de Licenţiere a Cluburilor, Mihai Alexandru Micu.

Urmărește
9 afișări

FC Timişoara nu a primit licenţa pentru datorii la bugetul statului şi faţă de clubul Benfica Lisabona din transferul fundaşului Laszlo Sepsi, în timp ce Gloria Bistriţa pentru datorii la buget.

Cele două cluburi primiseră licenţa din partea comisiei de primă instanţă, dar directorul de licenţiere din cadrul FRF, Viorel Duru, a făcut apel. Craiova nu a primit licenţa din cauza datoriilor şi a făcut apel la această decize.

În schimb, cluburile Oţelul Galaţi, FC Vaslui, Rapid, Steaua, Dinamo, Astra Ploieşti, FC Braşov, Pandurii Târgu Jiu, Gaz Metan Mediaş, Sportul Studenţesc, FCM Târgu Mureş şi CFR Cluj au primit licenţa pentru Liga I.

Victoria Brăneşti, care nu a făcut apel, nu a primit licenţa, în timp ce Unirea Urziceni nu a depus dosarul de licenţiere.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici