Elisabeta Lipă, noul preşedinte al CS Dinamo

Publicat: 26 03. 2009, 14:47
Actualizat: 06 11. 2012, 09:16

Ministerul Administraţiei şi Internelor a confirmat că Elisabeta Lipă a fost numită în funcţia de preşedinte a Clubului Sportiv Dinamo, iar Mircea Copaci în funcţia de prim-vicepreşedinte al acestei grupări.

Ministrul Administraţiei şi Internelor, vicepremierul Dan Nica, a semnat în urmă cu zece zile ordinul de pensionare al chestorului Marcel Popescu, preşedintele CS Dinamo.

Marcel Popescu, care a deţinut timp de nouă ani funcţia de preşedinte a Clubului Dinamo Bucureşti, e vizat în ancheta privind cazul lui Eugen Preda, fost agent de poliţie şi fost sportiv al clubului Dinamo Braşov, implicat în scandalul de la Plaza România.

Ministrul Administraţiei şi Internelor a evitat să comenteze motivele pensionărilor, afirmând că în cazul celor doi este vorba de opţiuni personale.

BIO: Elisabeta Lipă, "cel mai titrat" preşedinte de club