Lucescu: Victoria este meritată, spectatorii nu ştiu cât de greu ne-a fost să jucăm împotriva Romei

Publicat: 17 02. 2011, 09:22
Actualizat: 08 11. 2012, 20:20

„Rezultatul este foarte bun şi îl merităm. Şahtior este o echipă bună, care a ajuns pe merit în această fază a competiţiei. Însă nici măcar spectatorii nu ştiu cât de greu ne-a fost să jucăm împotriva echipei AS Roma. Am avut noroc – adversarii au devenit nervoşi, iar noi am fost bine organizaţi şi rapizi pe contraatac. În repriza a doua AS Roma a jucat cu adevărat bine. Returul va fi foarte dificil, rezultatul este greu de prevăzut de acum. Vom vedea la Doneţk cine merită să se califice”, a spus Lucescu, informează site-ul oficial al clubului ucrainean.

Mircea Lucescu a precizat că se aşteapta la un rezultat pozitiv, deoarece cunoaşte capacitatea jucătorilor săi şi dorinţa lor de a da tot ce este mai bun la acest nivel al competiţiei. „În manşa secundă va trebui să atacăm. Adversarii noştri se vor baza în general pe contraatacuri. Cred că la Doneţk vor fi o echipă diferită. Roma are jucători mari”, a adăugat tehnicianul.

Potrivit agenţiei France Presse, Lucescu a spus că AS Roma a jucat sub o mare presiune şi că nu înţelege de ce au huiduit spectatorii. „Este dificil să joci în astfel de condiţii”, a menţionat el.

Echipa pregătită de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, cu fundaşul Răzvan Raţ integralist, a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul de 3-2 (3-1), formaţia italiană AS Roma, cu portarul Bogdan Lobonţ rezervă, în prima manşă a optimilor de finală ale Ligii Campionilor.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Jadson ’29, Douglas Costa ’36 şi Luiz Adriano ’41, în timp ce pentru gazde au înscris Perrotta ’28 şi Menez ’61.

Partida retur va avea loc la 8 martie.

Go4it.ro transmite LIVE de la World Mobile Congress. Zeci de telefoane se lansează acum! Citeşte noutăţile la cald.