Prima pagină » Sport » Victor Hănescu a urcat cinci locuri în clasamentul ATP. Topul primilor zece jucători ai lumii

Victor Hănescu a urcat cinci locuri în clasamentul ATP. Topul primilor zece jucători ai lumii

Tenismanul Victor Hănescu a urcat cinci poziţii şi ocupă locul 141, cu 391 puncte, în clasamentul ATP dat publicităţii luni, lider mondial continuând să fie sârbul Novak Djokovici, victorios la Indian Wells, cu 13.205 puncte.
Victor Hănescu a urcat cinci locuri în clasamentul ATP. Topul primilor zece jucători ai lumii
Luminita Turcu
23 mart. 2015, 12:04, Sport

Tot în primii 200 de jucători se află şi Adrian Ungur, care a coborât trei poziţii şi se află pe locul 162, cu 322 puncte, dar şi Marius Copil, care a coborât de pe 168 pe 172, cu 295 de puncte.

La dublu, Horia Tecău a coborât trei poziţii şi se află pe locul 12, cu 4.570 de puncte, iar Florin Mergea a coborât de pe 17 pe 18, cu 3.455 de puncte.

Primele zece locuri în clasamentul ATP de simplu sunt ocupate de următorii jucători:

1. Novak Djokovici (Serbia) 13.205 puncte

2. Roger Federer (Elveţia) 9.205

3. Rafael Nadal (Spania) 5.810

4. Andy Murray (Marea Britanie) 5.695

5. Kei Nishikori (Japonia) 5.460

6. Milos Raonici (Canada) 5.160

7. David Ferrer (Spania) 4.580

8. Stan Wawrinka (Elveţia) 4.515

9. Tomas Berdych (Cehia) 4.510

10. Marin Cilici (Croaţia) 3.370.