- Home
- Sport
- BUCUREŞTI, (06.08.2013, 16:54)
- Andrei Mazurchievici
Victor Hănescu lansează campania "Orice campion are un început"
Cel mai bine clasat jucător de tenis din România în clasamentul ATP, Victor Hănescu, va dona banii câştigaţi în Cupa Davis pentru dezvoltarea tenisului la nivel de juniori prin campania "Orice campion are un început", se arată într-un comunicat remis MEDIAFAX.
Urmărește
149 afișări
Victor Hanescu si Adrian Ungur (Imagine: David Nika/Mediafax Foto)
În cadrul acestei campanii se doreşte sprijinirea elevilor şi juniorilor de pe întreg teritoriul României. Primul eveniment va avea loc, joi, la Tenis Club Curtea de Argeş, unde câteva sute de juniori vor primi echipament sportiv care să îi ajute în dezvoltarea unei cariere în sport.
"Mi-am dorit dintotdeauna să văd că juniorii români beneficiază de acelaşi suport ca şi cei din alte ţări. Avem resursele necesare şi ar fi păcat să nu le folosim. Campania aceasta va crea un precedent şi, sper eu, cu ajutorul viitorilor parteneri, să facem fericiţi cât mai mulţi copii", a declarat Victor Hănescu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Ţara care pariază tot pe opulenţă absurdă ca să atragă super-bogaţii şi miliardele lor. Au construit palate pentru vânătorii de lux şi acum aşteaptă să vadă cine muşcă momeala
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
PROSPORT.RO
Ce a găsit Roman Babițchi, soțul Monalisei, când s-a întors la salonul de înfrumusețare: 'Au încercat să ascundă crima'
CANCAN.RO
Zodiile aflate sub protecția lui Dumnezeu în 2025. MINERVA: oportunități și succes pe toate planurile
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe