Victor Piţurcă: Nu am nicio problemă să antrenez în Liga a II-a sau a III-a

Fostul manager al Universităţii Craiova, Victor Piţurcă, a declarat, joi, în cadrul unei emisiuni TV, că nu ar avea nicio problemă dacă ar pregăti o echipă în Liga a II-a sau a III-a, însă a precizat că are două oferte din prima divizie.

Urmărește
220 afișări
Imaginea articolului Victor Piţurcă: Nu am nicio problemă să antrenez în Liga a II-a sau a III-a

Victor Piţurcă: Nu am nicio problemă să antrenez în Liga a II-a sau a III-a (Imagine: Constantin Vladescu/Mediafax Foto)

"Nu e nicio problemă pentru mine să antrenez în Liga a II-a sau a III-a. În momentul de faţă am două propuneri de la două echipe din Liga I, una este o echipă foarte solidă, dar deocamdată nu îmi doresc. Nu am dat niciun răspuns deocamdată, pentru că sunt aici la Craiova, pentru a discuta problemele şi a mă ocupa de noua echipă. Dacă proiectul Ştiinţa nu se va realiza, nu va fi din cauza mea", a spus Piţurcă, la emisiunea "Punct Ochit" de la Oltenia 3 TV.

Victor Piţurcă îşi doreşte ca Primăria Craiovei să se implice în formarea unei noi echipe.

"Eu am spus că un brand ca Universitatea trebuie să fie al oltenilor, dar cel mai important e ca Primăria să se implice direct, primăria să preia o echipă din liga a doua şi această echipă să fie redată oltenilor. Şi veţi vedea că în scurt timp şi palmaresul va reveni la această echipă. Părerea mea că această echipă, Universitatea, nici nu poate fi preluată, această societate este înglodată în datorii. Ori ce să cumperi de la Mititelu? Dacă el ar vrea să vândă, ce să vândă? Mai are câţiva jucători, zice că nu vrea să vândă. Acestei societăţi nu trebuie să i se mai dea importanţă. Trebuie mers pe o echipă din liga a doua, făcută o nouă societate, dar încă o dată, trebuie implicate organele locale, în speţă primăria, care are stadionul şi o echipă a suporterilor, a oltenilor. Dacă se formează o nouă echipă eu voi pune umărul cum vor trebui să pună umărul şi toţi marii fotbalişti ai Craiovei şi Cămătaru şi Cârţu, absolut toată lumea, asta mi-aş dori", a subliniat Piţurcă.

Victor Piţurcă a afirmat că noua echipă, Ştiinţa Universitatea Craiova, ar putea avea, pentru început, un buget de trei milioane de euro şi a admis că e posibil ca Valerică Găman şi Ştefan Bărboianu să evolueze pentru aceasta.

"Am avut discuţii, în următoarea perioadă se va trece şi la fapte, cu siguranţă vom vedea dacă din vară se va înfiinţa o nouă echipă care să fie a oltenilor, o echipă în divizia a doua. Probabil va fi în aceeaşi serie cu Universitatea. Încă nu s-a stabilit ce nume i se va pune, dar probabil Ştiinţa Universitatea Craiova, iar palmartesul, suporterii să fie convinşi că va reveni noii echipe. Noua echipă pe care doresc să o fac este una de care îmi doresc ca suporterii să fie mândri. Noua echipă îşi doreşte să aibă un buget de trei milioane de euro. Indiferent de voinţa suporterilor, primăria nu îl va mai susţine niciodată pe Mititelu, el şi-a pierdut credibilitatea în faţa tuturor", a adăugat Piţurcă.

Fostul manager al Craiovei a precizat că şi-a dorit foarte mult să evolueze la Universitatea Craiova, însă a fost nevoit să joace pentru Steaua, deoarece "roş-albaştrii" i-au asiugrat un loc la facultate. "Visul meu a fost să joc la Universitatea Craiova, idolul meu a fost Ion Oblemenco, dar Steaua a fost echipa care m-a băgat la Academie şi cu care am realizat cele mai mari performanţe. Am plecat de la Universitatea după un scandal cu Teaşcă şi l-am băgat în mă-sa. În scurtul timp cât am stat la Craiova, am fost foarte mişcat de tot ce s-a întâmplat, atât la meciuri, cât şi în momentul când am fost dat afară. M-am întâlnit cu suporterii la prânz, dar seara când am avut acea conferinţă, foarte mulţi suporteri erau afară şi într-adevăr acel moment m-a mişcat foarte mult. Universitatea are suporteri fanatici, care iubesc atât de mult echipa, care şi la bine şi la rău, dacă sunt conducători serioşi, umplu stadionul. Suporterii merită să aibă o echipă mare în Craiova", a menţionat Piţurcă.

Victor Piţurcă a evoluat la Universitatea Craiova în perioada 1975-1977.

Fostul antrenor al Universităţii Craiova Victor Piţurcă şi fostul preşedinte al clubului Silvian Cristescu s-au întâlnit, joi la prânz, la Bistro Sofia din centrul oraşului, cu primarul delegat Marinică Dincă, cei trei discutând aproximativ o oră şi jumătate.

La ieşirea din local, niciunul nu a dorit să comenteze pe marginea discuţiilor.

Apoi, Piţurcă s-a întâlnit cu fostul acţionar al clubului Gheorghe Neţoiu şi cu fostul primar Antonie Solomon, la Casa Zamfirescu, din Craiova.

La începutul acestui an, Victor Piţurcă a fost demis din funcţia de manager general al Universităţii Craiova în urma neînţelegerilor financiare cu patronul Adrian Mititelu. Fostul selecţioner a promis atunci că va încerca să formeze o altă echipă la Craiova împreună cu autorăţile locale şi cu oameni de afaceri din oraş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici