Prima pagină » Sport » Victor Piţurcă: Sper ca Universitatea Craiova să se salveze de la retrogradare

Victor Piţurcă: Sper ca Universitatea Craiova să se salveze de la retrogradare

Fostul selecţioner al României, Victor Piţurcă, a declarat, vineri, după ce a urmărit un antrenament al echipei Universitatea Craiova, că speră ca formaţia olteană să se salveze de la retrogradare.
Victor Piţurcă: Sper ca Universitatea Craiova să se salveze de la retrogradare
21 mai 2010, 19:49, Sport

„Da, i-am văzut pe jucători, sunt bine, sper să se salveze de la retrogradare”, a declarat Piţurcă, în momentul în care a părăsit stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova, unde a asistat la prima repriză a unui meci disputat de echipa a doua a clubului oltean, Primăvara Craiova, în Liga a III-a.

Victor Piţurcă s-a întâlnit, vineri, cu finanţatorul grupării Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, după care a mers la Stadionul „Ion Oblemenco” unde a urmărit antrenamentul Universităţii de pe margine. La întâlnire a fost prezent şi tehnicianul Gabriel Boldici. Piţurcă a asistat şi la prima repriză a meciului dintre Primăvara Craiova şi liderul Seriei a IV-a din Liga a III-a, FCM Târgovişte.