Victorie colosală! Simona Halep, în finala turneului de la Roma, după ce a învins-o pe Maria Şarapova
Halep este în finala turneului de la Roma, după ce a învins-o pe Maria Şarapova, după o luptă de două ore şi 26 de minute!. Simona Halep (1 WTA) - Maria Şarapova (40 WTA) 4-6, 6-1, 6-4 a fost semifinala de cinci stele a turneului Premier 5 de la Roma.

Halep - Şarapova, o semifinală de cinci stele a turneului de la Roma. Simona şi Maria se pregătesc să intre în arenă
Poţi urmări LIVE BLOG pe www.prosport.ro pentru a vedea ce s-a întâmplat în timp real la meciul de tenis.
Simona s-a certat cu arbitra de scaun, după ce aceasta a obligat-o să repete serviciul. Asta din cauză că Maria avea mâna ridicată, solicitând câteva secunde de pauză. Bineînţeles că Halep nu a fost de acord cu decizia care a afectat-o: şi-a pierdut serviciul pentru a 4-a oară.
Elina Svitolina (4 WTA) este prima finalistă de la Foro Italico, ucraineanca trecând lejer de Anett Kontaveit (Estonia, 26 WTA), scor 6-4 6-3.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Trei ani de război în Ucraina. Bolojan: România îşi reafirmă angajamentul deplin faţă de libertate
-
Friedrich Merz, următorul cancelar al Germaniei, a promis să „obţină independenţa” faţă de SUA
-
FOCUS: Ultima noapte de pace. Întâia noapte de război: Transformarea lui Zelenski în ultimii trei ani
Halep, favorita principală a turneului de la Roma, a înfruntat-o pe Şarapova pentru a 8-a oară în carieră!
Simona abordează partida cu multă relaxare, după ce şi-a asigurat rămânerea pe locul 1 mondial, în timp ce Maria se află într-o evidentă revenire de formă. Constănţeanca are însă avantajul de a nu fi pierdut niciun set în această săptămână, spre deosebire de rivala sa care a fost nevoită să joace set decisiv în trei dintre cele patru partide disputate la Foro Italico.
Şarapova conduce detaşat în meciurile directe, scor 7-1, dar Halep şi-a adjudecat ultima confruntare, la Beijing 2017 (hard), cu scorul de 6-2, 6-2. Astfel, Simona are ocazia să o învingă în premieră pe zgură pe Maria, după ce a pierdut la limită celelalte două jocuri pe suprafaţa roşiatică: 6-1, 2-6, 3-6 în finala de la Madrid 2014, respectiv 4-6, 7-6, 4-6 în ultimul act de la Roland Garros 2014. Cele două nu s-au mai întâlnit niciodată la Roma, turneu pe care rusoaica l-a câştigat de trei ori (2011, 2012 şi 2015), iar românca niciodată.
253. 425 de dolari este premiul pe care câştigătoarea meciului Simona Halep - Maria Şarapova şi-l va asigura sâmbătă seară. Pierzătoarea va încasa 126.590 de dolari.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


