VICTORIE! România învinge Cehia cu 3-2 şi se califică în semifinalele Fed Cup pentru a doua oară în istorie/ Cu ce echipă se va înfrunta pentru un loc în finală

România a învins Cehia cu scorul de 3-2, duminică seara, la Ostrava, după victoria perechii Irina Begu/Monica Niculescu în faţa cuplului Barbora Krejcikova/Katerina Siniakova, cu 6-7 (2), 6-4, 6-4 şi s-a calificat în semifinalele Fed Cup.

Urmărește
7229 afișări
Imaginea articolului VICTORIE! România învinge Cehia cu 3-2 şi se califică în semifinalele Fed Cup pentru a doua oară în istorie/ Cu ce echipă se va înfrunta pentru un loc în finală

VICTORIE! România învinge Cehia cu 3-2 şi se califică în semifinalele Fed Cup pentru a doua oară în istorie/ Cu ce echipă se va înfrunta pentru un loc în finală (Imagine: FR Tenis Facebook)

Perechea formată din Irina Begu / Monica Niculescu a învins, duminică, perechea Katerina Siniakova / Barbora Krejcikova, cu scorul de 6-7 (2), 6-4, 6-4 şi a adus victoria cu 3-2 în confruntarea cu deţinătoarea trofeului, Cehia.

Victoria cuplului Irina Begu/Monica Niculescu a adus calificarea României în semifinalele Fed Cup. Simona Halep a contribuit cu două victorii la simplu.

Este pentru a doua oară în istorie când România ajunge în semifinalele Fed Cup, dupa ediţia din 1973.

Echipa de tenis a României va înfrunta Franţa pentru un loc în finala Fed Cup

Franţa a obţinut, duminică, calificarea în semifinalele Fed Cup şi va înfrunta România, pe teren propriu, pentru un loc în marea finală. Belarus este a doua semifinalistă, iar ultima echipă se va alege dintre SUA şi Australia.

După ce sâmbătă Caroline Garcia a învins-o pe Alison Van Uytvanck (7-6(2), 4-6, 6-2), iar Alize Cornet a trecut de Elise Mertens (7-6(6), 6-3), duminică cea mai bună jucătoare a Franţei a învins-o fără drept de apel pe Elise Mertens.

A fost 6-2, 6-3 pentru Caroline Garcia, care a calificat, astfel, Franţa în semifinalele programate între 20 şi 21 aprilie 2019, unde se vor întâlni cu echipa de tenis a României.

Meciul se va juca pe terenul franţuzoaicelor, pentru că ultima "directă" a fost găzduită de România.

A doua echipă calificată este Belarus, care a trecut de Germania, în deplasare. Aryna Sabalenka a adus două puncte, Aleksandra Sasnovich a învins-o pe Tatjana Maria, iar bielorusele au câştigat şi meciul de dublu, unul de palmares, prin Azarenka şi Marozava.

După prima zi, Australia şi Statele Unite ale americii se află la egalitate, scor 1-1. Duminică seară sunt programate meciurile decisive, Madison Keys - Ashleigh Barty şi Sofia Kenin - Kimberly Birrell.

 

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici