Prima pagină » Sport » Victorie uriaşă pentru Jaqueline Cristian: a bătut-o pe Barbora Krejcikova, campioana de la Wimbledon, revenind miraculos în fiecare set

Victorie uriaşă pentru Jaqueline Cristian: a bătut-o pe Barbora Krejcikova, campioana de la Wimbledon, revenind miraculos în fiecare set

Jaqueline Cristian este în 16-imile de finală ale turneului WTA de la Beijing (China), după o victorie uluitoare astăzi, în 3 seturi, scor 1-6, 6-4, 7-5, cu cehoaica Barbora Krejcikova, deţinătoarea titlului de la Wimbledon.
Victorie uriaşă pentru Jaqueline Cristian: a bătut-o pe Barbora Krejcikova, campioana de la Wimbledon, revenind miraculos în fiecare set
Daniel Contescu
28 sept. 2024, 12:03, Sport

Barbora Krejcikova, 28 de ani şi locul 10 mondial, nu se simte deloc bine când dă ochii cu adversare din ţara noastră.

La US Open a învins-o Gabriela Ruse, iar la turneul de la Beijing, aflat în derulare, a capotat în faţa unei alte românce, Jaqueline Adina Cristian.

Sportiva din Republica Cehă, campioana en-titre de la Wimbledon, conducea, în jocul de azi, cu 6-1, 3-1 şi părea că se îndreaptă spre un succes confortabil.

Cristian n-a fost iarăşi de acord şi a întors soarta setului secund, pe care l-a câştigat cu 6-4.

În decisiv, românca de 26 de ani, aflată pe locul 80 WTA, părea că nu mai are suflu. Barbora avea avantaj lej, 4-1, dar spiritul de luptătoare al Adinei a triumfat.

Ea s-a impus cu 7-5, după ce, la scorul de 4-5, a salvat 4 mingi de meci pe propriul serviciu. Partida s-a terminat după aproape 3 ore de joc.

În primul tur, Cristian trecuse cu 6-1, 7-6 (5) de unguroaica Anna Bondar.

În 16-imi, românca dă peste o altă cehoaică, Karolina Muchova, 28 de ani, 49 WTA. Muchova vine după semifinale la US Open, iar la competiţia din China are două victorii în minimum de seturi.