VIDEO | Cunoaşte-i pe micii spartani de la Dinamo, puştii care pot salva echipa de la retrogradare

Publicat: 25 07. 2020, 14:44
Actualizat: 10 08. 2020, 19:22
Radu Zamfir, Cristi Ionescu, Luca Tache sau Răzvan Mateaş – sunt nume care poate nu îţi spun nimic în acest moment. Ei fac parte din lotul Under 19 al lui Dinamo şi ar putea ajunge în scurt timp la echipa mare. Micii spartani erau la grădiniţă pe vremea când Dinamo lua ultimul titlu. Acum, o pot ajuta pe Dinamo să evite prima retrogradare din istorie. Dacă vor fi programaţi de LPF, dinamoviştii vor fi nevoiţi să apeleze la juniori pentru a încheia sezonul. 21 de cazuri de COVID-19 au fost înregistrate la echipa mare. 
 
„Oricare jucător de aici poate face pasul la echipa mare. Suntem foarte bine pregătiţi”, e convins Luca Tache.

„La Dinamo, de când sunt eu, ştiu că cel mai important este spiritul şi ştiu că Dinamo multe meciuri le-a câştigat cu spiritul”, crede şi Cristian Ionescu.

Întrebat cum o să fie când o să salveze Dinamo de la retrogradare, Radu Zamfir răspunde: „Ar fi un vis împlinit, un prim pas foarte important în carierele noastre.”

„M-aş simţi ca un erou. Pentru mine şi dacă o să joc un minut, două, trei, cinci, eu o să-mi dau sufletul pe teren”, spune Răzvan Mateaş.

„Ei îşi dau şi viaţa pentru clubul ăsta. Au o atitudine foarte bună”, îi laudă Mihai Dobre, antrenor Dinamo U19.

Autori: Silviu Vişan & Şerban Picu