Prima pagină » Sport » Diego Maradona o contrazice pe fiica sa: Nu mor. Tot ce am strâns în viaţă voi dona

Diego Maradona o contrazice pe fiica sa: Nu mor. Tot ce am strâns în viaţă voi dona

Diego Maradona este în război cu fiica sa, Gianinna. Fostul mare internaţional argentinian a contrazis anunţul făcut de fata sa, care a postat pe conturile de socializare un mesaj prin care declara că tatăl său ar fi pe moarte.
Diego Maradona o contrazice pe fiica sa: Nu mor. Tot ce am strâns în viaţă voi dona
Mihaela Măncilă
05 nov. 2019, 14:58, Sport

Luni, 4 noiembrie, fata ar fi scris că „îl omoară din interior fără ca el să observe asta”. În plus a mai adăugat: „Îţi aminteşti că era o grădină zoologică unde îţi putea face poze cu un leu gigantic? Era împăiat pentru că era imposibil de îmbânzit. Orice asemănarea cu realitatea este pură coincidenţă. Rugaţi-vă pentru el”.

Marţi, 5 noiembrie, Maradona a venit cu un mesaj prin care clarifică starea lui de sănătate, dar şi ce are de gând să facă pe viitor.

„Nu mor. Dorm liniştit pentru că muncesc.Nu ştiu ce a vrut Giannina să spună. Şi vreau să le spun tuturor că voi dona totul. Tot ce am strâns în viaţă voi dona. Sunt foarte sănătos”, a spus Maradona pe filmuleţul postat pe site-urile de socializare.

Diego Maradona şi fosta sa soţie, Claudia Villafañe, au două fete, pe Dalma şi pe Gianinna. Cei doi se judecă la tribunal după ce Maradona a acuzat-o pe fosta sa soţie că l-a înşelat. „Dacă ai avut ouă să vorbeşti pe Instagram despre fetele noastre, sper să ai şi atunci când vii la tribunal pentru că până acum nu ai avut”, a reacţionat Villafane.

Maradona, în vârstă de 59 de ani, este acum antrenorul echipei din prima divizie, Gimnasia La Plata.

Foto: Hepta