Prima pagină » Sport » Iker Casillas şi-a anunţat retragerea din activitate

Iker Casillas şi-a anunţat retragerea din activitate

Iker Casillas şi-a anunţat retragerea din activitate
Sebastian Ujica
04 aug. 2020, 16:14, Sport

Iker Casillas îşi ia adio de la fotbal. Unul dintre cei mai mari portari din ultimele 2 decenii a anunţat oficial că se retrage. A încercat să revină pe teren după ce a suferit un atac de cord în 2019, însă nu a reuşit.

Într-un mesaj pe reţelele de socializare, Casillas şi-a anunţat decizia. Clubul la care a jucat timp de 16 ani, Real Madrid, i-a transmis un mesaj pe site-ul clubului. Casillas s-a despărţit în lacrimi de Real în 2015.
 
Iker Casillas – fost portar Real Madrid, în 2015: ”Astăzi am venit pe acest stadion, această arenă grozavă, ca să-mi iau rămas bun de la toţi. În special de la toţi fanii lui Real Madrid.”