VIDEO Petreceri pe străzi şi în barurile din Anglia, după ce naţionala Albionului s-a calificat în finala Euro 2020

Publicat: 08 07. 2021, 02:45
Actualizat: 08 07. 2021, 08:10

Presa britanică online scrie despre ”sărbători sălbatice” care au izbucnit în toată ţara, ca urmare a faptului că Anglia a învins Danemarca cu 2-1 în semifinalele Euro 2020, ducând echipa la prima lor finală majoră din 1966.

Urcaţi pe autobuze, fie despuiaţi la bustul gol prin baruri, fanii bucuroşi au petrecut târziu în noapte, la aproximativ 55 de ani distanţă de la momentul în care Geoff Hurst înscria un hat-trick şi Anglia câştiga Cupa Mondială pe acelaşi stadion pe care s-a jucat miercuri seară.

În Anglia, oamenii s-au adunat în pub-uri, în centrele oraşelor şi în zone special amenajate pentru fani, cu scopul de a urmări meciul pe ecrane mari. Se estimează că minimum 20 de milioane de persoane au vizionat partida la televizor, pe teritoriul Angliei.

Anglia pierduse cele trei semifinale majore anterioare, în 1990, 1996 şi în urmă cu trei ani, când a picat împotriva Croaţiei, în semifinala Cupei Mondiale.

Pe Wembley, miercuri seară au fost 60.000 de spectatori, cea mai mare audienţă de când au fost introduse restricţiile coronavirusului, în primăvara trecută. Doar 8.000 de danezi au venit pe stadion.

În arenă au fost, la zona VIP, premierul Boris Johnson, soţia acestuia, Carrie, şi prinţul William, în timp ce tabăra daneză a fost condusă de prinţul moştenitor Frederik, soţia sa, prinţesa moştenitoare Mary, şi fiul adolescent, prinţul Christian.

Legendele Angliei, David Beckham şi Paul Gascoigne, au fost, de asemenea, printre fanii care au sărbătorit pe Wembley alături de ceilalţi spectatori.