Prima pagină » Sport » VIDEO Scene violente la meciul de hochei dintre Canada şi SUA: trei bătăi în primele 9 secunde

VIDEO Scene violente la meciul de hochei dintre Canada şi SUA: trei bătăi în primele 9 secunde

Tensiunile politice dintre Canada şi Statele Unite s-au mutat pe gheaţă în cadrul turneului 4 Nations Face-Off 2025, unde meciul dintre cele două echipe a început cu trei bătăi consecutive în primele 9 secunde de joc, relatează presa italiană.
VIDEO Scene violente la meciul de hochei dintre Canada şi SUA: trei bătăi în primele 9 secunde
Andreea Tobias
16 feb. 2025, 18:04, Sport

Scânteia s-a aprins imediat după ce Brandon Hagel (Canada) şi Matthew Tkachuk (SUA) s-au confruntat faţă în faţă, fiind excluşi temporar din joc după doar două secunde.

La o secundă după acest incident, Brady Tkachuk s-a luat la bătaie cu Sam Bennett, aruncându-şi mănuşile şi trecând la pumni. Punctul culminant al violenţelor a fost atins când JT Miller şi Colton Parayko şi-au împărţit lovituri după doar şase secunde de joc.

Atmosfera tensionată a fost amplificată de contextul politic actual, după sugestia preşedintelui american Donald Trump, potrivit căruia Canada ar putea deveni cel de-al 51-lea stat american. Publicul canadian şi-a manifestat nemulţumirea fluierând puternic imnul american la începutul partidei.

Mike Sullivan, antrenorul echipei SUA, a recunoscut că „sunt două echipe foarte mândre de ţările lor”, în timp ce Jon Cooper, antrenorul Canadei, a precizat că incidentele nu au fost premeditate, ci „totul a fost cât se poate de natural”.

În ciuda începutului tumultuos, americanii au câştigat meciul cu 3-1, prin dubla lui Jake Guentzel şi golul lui Dylan Larkin, în timp ce pentru Canada a marcat Connor McDavid. În următoarea etapă, Canada va întâlni Finlanda, iar SUA va juca împotriva Suediei.