Viitorul – Dinamo 1-0: Adrian Mihalcea, la a patra înfrângere consecutivă: „Lucrurile se vor redresa”

Publicat: 02 07. 2020, 22:23
Actualizat: 10 08. 2020, 19:51

Dinamo rămâne pe ultimul loc în Liga 1. A pierdut şi în deplasarea cu Viitorul lui Hagi. Unicul gol al meciului a venit în minutul 17. Virgil Ghiţă a înscris în urma unui corner. Dinamo a avut şansa de a egala în repriza secundă, dar Vlad Achim a deviat în bară şutul lui Diego Fabbrini.

S-a terminat 1-0 pentru Viitorul, care se menţine pe primul loc în playot. Dinamo a pierdut toate meciurile cu Adrian Mihalcea pe bancă, trei în campionat şi unul în Cupă. Echipa are un singur gol marcat şi opt primite. 

 
„Din păcate, o nouă înfrângere, dar văd o schimbare de la meci la meci. Băieţii şi-au dorit, au fost momente când am pus Viitorul în dificultate. Trebuie să ţinem capul sus, să avem inspiraţie şi sunt convins că vor veni şi rezultatele. Nu sunt obosit deloc, dezamăgire există pentru că nu adunăm puncte, dar vor veni şi meciurile alea când vom câştiga. Eu am încrederea că lucrurile se vor redresa”, a spus antrenorul lui Dinamo, Adrian Mihalcea, după eşecul cu Viitorul.  

CLASAMENT PLAYOUT LIGA 1

7. Viitorul – 34 puncte
8. FC Voluntari – 27 puncte
9. Academica Clinceni – 26 puncte
10. Sepsi Sf. Gheorghe – 24 puncte
11. Hermannstadt – 21 puncte
12. Poli Iaşi – 18 puncte
13. Chindia Târgovişte – 17 puncte
14. Dinamo – 17 puncte