Prima pagină » Sport » Villas-Boas: Meciul nu a reflectat calitatea celor două echipe şi a fotbalului portughez

Villas-Boas: Meciul nu a reflectat calitatea celor două echipe şi a fotbalului portughez

Antrenorul Andre Villas-Boas a declarat, miercuri seară, că meciul câştigat de FC Porto cu Sporting Braga, scor 1-0, în finala Ligii Europa, nu a reflectat calitatea celor două echipe şi a fotbalului portughez.
Villas-Boas: Meciul nu a reflectat calitatea celor două echipe şi a fotbalului portughez
Paula Rusanu
19 mai 2011, 01:29, Sport

„Faptul că am câştigat este foarte important pentru FC Porto. Am arătat că această echipă are mult talent, am arătat tehnica şi munca stafului nostru. Suntem neînvinşi în cupă şi campionat şi sper că echipa va rămâne aşa şi duminică, în finala Cupei Portugaliei. A fost o finală tactică, dar nu este o surpriză la acest nivel. Spectacolul din teren nu a reflectat calitatea celor două echipe şi a fotbalului portughez. Este păcat că echipele nu şi-au arătat adevărata valoare”, a declarat Villas-Boas.

El consideră normale speculaţiile privind plecarea sa şi a columbianului Radamel Falcao, care a marcat 17 goluri în Liga Europa: „FC Porto a avut un sezon incredibil, aşa că oamenii fac speculaţii. Falcao are o clauză de reziliere de o sută de milioane, este o sumă mare pe care puţini o pot plăti în zilele noastre. Vom încerca să ne păstrăm talentele. Eu, personal, sunt foarte mulţumit la FC Porto. Sunt înconjurat de cel mai bun staf şi cel mai bun preşedinte”, a apreciat Villas-Boas.

Formaţia FC Porto, cu fundaşul român Cristian Săpunaru integralist, a câştigat Liga Europa, după ce a învins, miercuri, pe Dublin Arena, cu scorul de 1-0 (1-0), echipa portugheză Sporting Braga, în finala competiţiei.