"Avem mai multe investiţii imobiliare. Cumpărăm case, apartamente şi terenuri, şi apoi le revindem", a spus Rednic.
El nu a dorit să comenteze pe marginea sumelor pe care le-a investit până acum în afaceri imobiliare, dar a precizat că "se câştigă foarte bine".
"Soţia mea se ocupă de afacerile imobiliare. A câştigat mai mult decât am obţinut eu din fotbal", susţine Mircea Rednic.
Fostul antrenor al echipei Dinamo a mai spus că deţine şi un minihotel într-o staţiune montană şi că intenţionează să mai investească şi în alte asemenea unităţi.
Rednic a demisionat duminică după înfrângerea cu Gloria Bistriţa de pe teren propriu, scor 0-1, din cadrul etapei a VI-a a Ligii I, formaţia campioană rămânând astfel fără victorie pe teren propriu în această ediţie de campionat.