Viorel Moldovan, nemulţumit de programul competiţional din Liga I
Antrenorul Viorel Moldovan consideră nejustificată programarea competiţională făcută de Liga Profesionistă de Fotbal, în condiţiile în care o serie de echipe, printre care şi FC Vaslui, sunt nevoite să joace, săptămâni la rând, la interval de trei-patru zile.
Viorel Moldovan, nemulţumit de programul competiţional din Liga I (Imagine: Mediafax Foto)
Pe lângă acumularea oboselii, tehnicianul vasluian susţine că apar accidentările şi suspendările, care conduc la diminuarea loturilor, cu repercusiuni directe asupra rezultatelor. "Vrem să copiem campionatul din Anglia, dar suferim. Nu văd de ce această comprimare, de parcă ne-am fi calificat la Campionatul Mondial şi trebuie să terminăm cât mai repede competiţiile interne. Aşa apar accidentările şi suspendările, iar apoi faci faţă foarte greu şi în campionat, şi în cupă. Pentru alte echipe este uşor, pentru că au doar campionatul. Este total aiurea şi neinspirat acest program competiţional, cu două programări pe săptămână”, a declarat, joi, Viorel Moldovan.
Antrenorul formaţiilor vasluiene crede că şi programările făcute de televiziuni sunt anormale, echipele fiind nevoite să joace "la ore total nerecomandate pentru fotbal".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Meta a respins acuzațiile conform cărora utilizatorii Facebook și Instagram sunt forțați să urmărească conturile noii administrații Trump
-
Ciolacu, despre restructurarea bugetarilor: Indiferent de obstacole - o duc la bun sfârşit
-
RAR avertizează: Escrocheria cu certificate auto false, la mare căutare
-
Mai mulţi angajaţi la ghişeele CFR pentru a scurta cozile studenţilor
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO