- Home
- Sport
- BUCUREŞI, (04.06.2023, 21:04)
- Rafael Hekman
Vipers Kristiansand câştigă pentru a treia oară consecutiv EHF Chanpions League
Echipa norvegiană Vipers Kristiansand a câştigat duminică Final Four-ul Ligii Campionilor la handbal feminin, de la Budapesta, după ce a învins în finală pe maghiarele de la Ferencvaros TC-Rail Cargo Hungaria, obţinând al treilea titlu consecutiv.
![Imaginea articolului Vipers Kristiansand câştigă pentru a treia oară consecutiv EHF Chanpions League](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1/1689/21921035/1/352055713-591222189821312-1908256681735918010-n.jpg?width=560)
Vipers Kristiansand, Facebook
Katrine Lunde şi Anna Vyakhireva au fost cele mai bune jucătoare de la tripla camoioană europeană, care s-a impus în finală cu 28-24 (14-13), după un meci dominat în totalitate, cu un mic moment de slăbiciune pe finalul primei reprize, când maghiarele s-au apropiat la un gol.
Repriza a doua a început cu norvegiencele hotărâte să decidă cât mai devreme soarta meciului, astfel că de la 15-14 au reuşit 6 goluri consecutiv, şi pe fondul unei evoluţii excelente din poartă a veteranei de 43 de ani, Katrine Lunde, care până la final a contabilizat 16 intervenţii.
Maghuarele nu au mai reuşit să se apropie, Vipers având chiar şi 8 goluri avans. Mai mult, Ferencvaros a rămas şi fără aportul defensiv important al lui Tomori, eliminată cu cartonaş roşu după un gest dur asupra unei adversare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Cele mai bune marcatoare de la câştigătoare au fost Naes şi Vyakhireva, cu câte 6 reuşite, iar de la învinse, Lekic şi Bolk, cu câte 5 goluri.
Formaţia norvegiană este doar a doua echipă din istorie care a obţinut trei titluri la rând în competiţia europeană de top, după ce Györ a reuşit performanţa în 2017, 2018 şi 2019
Anna Vyakhireva a devenit primul inter dreapta din istorie care a obţinut premiul MVP la EHF FINAL4, cu performanţe excelente în ambele meciuri de la Budapesta. Ea a înscris 11 goluri în cele două meciuri disputate în weekendul final şi a câştigat primul ei trofeu din EHF Champions League.
Portarul Katrine Lunde, care a început meciul cu un procentaj de 60 la sută în primele 15 minute, a devenit prima jucătoare din istorie care a cucerit de şapte ori trofeul EHF Champions League Women.
Doar Györi Audi ETO KC, cu cinci titluri, şi Hypo Niederösterreich, cu patru, au câştigat trofeul de mai multe ori decât Vipers, echipa norvegiană egalând acum în top echipele daneze Viborg HK şi Slagelse DH.
Acesta a fost ultimul meci al lui Ole Gustav Gjekstad ca antrenor al lui Vipers, puternica echipă norvegiană ajungând de patru ori în Final4 EHF în mandatul său şi câştigând ultimele trei trofee.
În finala mică, Gyos Audi Eto a câştigat medaliile de bronz, după ce a învins pe Esbjerg cu 28-27 (16-9).
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22680743/3/9-blocuri.jpg?width=110)
![](https://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/21328/22678659/6/7-dji-0538-hdr.jpg?width=110)
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/a4-1738784618.jpg?width=200)
CANCAN.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/minerva2-1738783852.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=21921035&pid=1)
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe