Huliganii au făcut parte dintr-o mulţime de 125.000 de suporteri care a provocat distrugeri de o amploare nemaivăzută de la „blitz” (atacul aerian german împotriva Regatului Unit, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial), în opinia judecătorului Andrew Blake, care a pronunţat sentinţa, la tribunalul din Manchester.
Cea mai mare condamnare, de trei ani şi jumătate de închisoare, a fost pronunţată în cazul lui Scott McSeveney, în vârstă de 22 de ani, găsit vinovat de violenţe asupra unui poliţist. De asemenea, lui McSeveney i s-a dat o interdicţie pe opt ani de acces pe stadioanele de fotbal. Mark Stoddart, în vârstă de 27 de ani, a fost condamnat la doi ani şi jumătate şi a primit tot o interdicţie pe opt ani, deoarece a agresat un alt poliţist.
Nouă suporteri au primit condamnări înttre şase luni şi 21 de luni de închisoare.
Un alt huligan a fost condamnat la şase luni de închisoare cu suspendare.
La data de 14 mai 2008, aproximativ peste 100.000 de suporteri ai echipei Glasgow Rangers, majoritatea fără bilete, au venit la Manchester, locul unde a avut loc finala Cupei UEFA, câştigată de Zenit Sankt Petersburg (2-0).
În momentul în care unul din ecranele gigantice instalat în una din principalele pieţe ale oraşului nu a funcţionat, spiritele s-au închins şi au degenerat într-o confruntare de câteva ore, în centrul oraşului, între poliţie şi câteva sute de susţinători. Cel puţin 15 poliţişti au fost răniţi în aceste incidente.