Vlad Chiricheş: O înfrângere foarte tristă şi care ne doare

Vlad Chiricheş, fundaşul echipei naţionale a României, a declarat după înfrângerea, scor 0-3, pe teren propriu, împotriva Poloniei, că tricolorii au încercat să obţină un rezultat pozitiv, însă clasa lui Robert Lewandowski a făcut diferenţa.

Urmărește
3 afișări

"O înfrângere care doare şi este trist. Am pierdut net şi este dificil de comentat. Nu cred că e momentul să dăm vina pe un singur om, nimeni nu a făcut ceva bine să-l oprească pe Grosicki la primul gol. Ne-au prins pe nişte contre şi cred că ăsta a fost jocul lor şi asta şi-au propus. După o astfel de înfrângere, este greu să dăm procente dacă avem şanse de calificare.Polonia a avut un joc compact şi o posesie foarte bună, însă nu i-am putut bloca. Lewandowski a avut o singură ocazie şi a marcat. Ştiam de rezultatul din Armenia şi speram la mai mult în seara asta", a declarat Vlad Chiricheş la TVR.

Grosicki a deschis scorul pentru naţionala Poloniei, după o acţiune individuală, după doar 11 minute de joc. Teodorczyk i-a pasat lui Lewandowski, starul de la Bayern i-a dat cap în cap pe Grigore şi Benzar, a intrat nestingherit în careu, a şutat cu stângul şi-i dă mâinile peste cap lui Tătăruşanu, incapabil să intervină.

Starul echipei Bayern Munchen a realizat dubla, în minutul 90+1, din lovitură de la 11 metri.

În urma acestui rezultat, Polonia este liderul grupei E, cu 10 puncte, cu două mai multe decât Muntenegru, în timp ce România ocupă locul patru, cu cinci puncte după patru etape disputate.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici