Mark Wotte nu mai este antrenorul Universităţii Craiova – oficial
„Olandezul Mark Wotte nu mai este antrenorul Universităţii Craiova. Acesta, împreună cu secundul său, Gerard van Ruitenburg, au fost suspendaţi din funcţie pentru o perioadă de 30 de zile, în urma rezultatelor slabe obţinute de Universitatea Craiova în acest retur. Pentru finalul de campionat, de pregătirea echipei se vor ocupa Eugen Trică şi George Biţă„, se arată într-un comunicat postat pe site-ul oficial al clubului, fcuniversitatea.ro.
Mijlocaşul Eugen Trică a condus antrenamentul efectuat, luni dimineaţă, de echipa Universitatea Craiova, la şedinţă asistând şi tehnicianul Ilie Balaci.
Echipa Universitatea Craiova a plecat, luni după amiază, la Bucureşti, iar a doua zi se va îndrepta spre Piatra Neamţ, unde miercuri va întâlni formaţia Ceahlăul, în etapa a XXXI-a a Ligii I.
Duminică, surse din cadrul clubului oltean au declarat că patronul grupării, Adrian Mititelu, a decis să renunţe la serviciile tehnicianului Mark Wotte, după înfrângerea, cu scorul de 3-1, înregistrată în partida de sâmbătă, cu Internaţional Curtea de Argeş, conducerea tehnică a formaţiei urmând a fi preluată de Eugen Trică. Însă oficialii Universităţii Craiova au postat un comunicat pe site-ul oficial, prin care au dezminţit aceste informaţii.
Urmăreşte evoluţia echipei tale favorite, live pe telefonul tău mobil. Pentru mai multe detalii click aici.