Vlădoiu s-ar putea implica mai devreme la Dinamo cu Rednic
Viitorul antrenor secund al lui Mircea Rednic la FC Dinamo, Ion Vlădoiu, a declarat, miercuri, că este posibil să se implice mai devreme la gruparea din Şoseaua Ştefan cel Mare.
Vlădoiu s-ar putea implica mai devreme la Dinamo cu Rednic (Imagine:Mediafax Foto)
"Nu vot să vă spun cu certitudine când voi începe munca la Dinamo. Normal ar fi ca după finalul campionatului, aşa cum îşi doreşte Mircea Rednic. Dar, ţinând cont că Dinamo mai are de jucat cu Rapid şi cu Steaua, meciuri deosebit de importante, şi pentru că sunt şanse reale să prindem un loc în Cupa UEFA, s-ar putea să ne implicăm mai devreme. Totul depinde de Mircea Rednic. Doar el decide", a spus Vlădoiu.
Fostul internaţional a afirmat postura de antrenor secund la Dinamo este o mare provocare pentrui el. "Cunosc o parte din fotbalişti, am jucat la Dinamo, ştiu spiritul dinamovist, aşa că nu vor fi probleme de adaptare pentru mine. În ce mă priveşte, noua postură de antrenor secund la Dinamo este o mare provocare", a precizat Vlădoiu.
Vlădoiu a declarat că nu-l interesează cine va câştiga titlul de campioană în acest sezon. "Nu ştiu şi nici nu mă interesează acum cine va câştiga titlul în acest sezon. Vorbim din campionatul următor despre ce echipă va fi campioană. La Dinamo mereu a fost obiectiv titlul şi câştigarea Cupei. Este şi obiectivul nostru pe care sper să-l îndeplinim", a spus Vlădoiu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ionuţ Costea a fost eliberat, după ce fusese reţinut în Turcia
-
Bloomberg: Administraţia Trump pregăteşte dezvăluirea planului de încetare a războiului din Ucraina
-
Victor Ponta, întrebat dacă se aşteaptă să fie dat afară din PSD: Îmi asum tot ceea ce fac / Nu exclude o colaborare cu Călin Georgescu
Ion Vlădoiu a recunoscut că a avut un accident de maşină zilele trecut în Piteşti: "Da, am avut. Luni, în centrul Piteştiului, un băiat cu o camionetă a intrat în mine. Eram cu maşina de vânătoare şi mi-a rupt bara de protecţie din faţă, precum şi aripa din dreapta, tot faţă. A fost un acroşaj la care eu n-am avut nicio vină".
Fostul fotbalist Jean Vlădoiu a fost anunţat ca unul dintre antrenorii secunzi ai echipei Dinamo în viitorul "mandat" al tehnicianului Mircea Rednic.
Mircea Rednic va reveni ca antrenor la Dinamo din vară şi va semna un contract pe doi ani a declarat, marţi, vicepreşedintele grupării din Şoseaua Ştefan cel Mare, Vasile Turcu. În etapele rămase din acest campionat, echipei va fi pregătită de Cornel Ţălnar.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO