Voina: La nivel de club şi de naţională, obiectivele au fost îndeplinite

Antrenorul echipei naţionale de handbal feminin a României şi al campioanei Oltchim Râmnicu Vâlcea, Radu Voina, a declarat, sâmbătă, după victoria împotriva Elveţiei, că a încheiat un sezon greu, dar în care au fost îndeplinite obiectivele.

Urmărește
21 afișări
Imaginea articolului Voina: La nivel de club şi de naţională, obiectivele au fost îndeplinite

Voina: La nivel de club şi de naţională, obiectivele au fost îndeplinite (Imagine: Viorel Dudau/Mediafax Foto)

"Suntem mulţumiţi de joc, fetele şi-au permis să facă spectacol, să joace relaxate în ultimul meci din campania de calificare la Europene. Cel mai important este că nu s-a accidentat niciuna. Pentru mine a fost un sezon greu, încărcat, la finalul căruia e o mulţumire că obiectivele de la echipa de club, dar şi de la naţională, au fost îndeplinite. Nu vreau să fac referiri la negocierile cu Oltchim, acum sunt la echipa naţională", a declarat Radu Voina sâmbătă, la finalul partidei cu Elveţia, 37-26 (18-11), jucată la Târgu Mureş.

Partida cu Elveţia a fost ultima din carieră pentru Narcisa Lecuşanu, care şi-a anunţat oficial retragerea din echipa naţională. "A fost un meci frumos, în care am încercat să oferim spectacol fanilor. A fost însă şi ultimul meu meci la echipa naţională. Îmi va lipsi atmosfera, dar cred că e momentul să spun stop. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au fost alături", a spus şi Narcisa Lecuşanu la final.

Rezultatele obţinute de România în grupa I de calificare sunt următoarele: cu Ucraina, 27-27 şi 35-36, cu Portugalia, 37-23 şi 44-23, iar cu Elveţia, 39-18 şi 37-26. Echipa României s-a calificat la turneul final al CE din luna decembrie încă din 26 mai, când a învins în deplasare Portugalia (44-23). Tricolorele au încheiat grupa I preliminară cu 9 puncte, pe locul secund, după Ucraina, care mai are de jucat duminică, meciul cu Portugalia.

Tragerea la sorţi a grupelor Campionatului European va avea loc în 5 iunie, la Odense, unde România nu va fi cap de serie, deoarece a încheiat calificările pe locul secund.

La ediţia anterioară a CE, România s-a clasat pe locul cinci.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici