Walter: L-am simţit pe Cristea motivat, de aceea i-am sugerat antrenorului să-l mute în centru
Finanţatorul formaţiei Universitatea Cluj, Florian Walter, a explicat, duminică, de ce l-a sfătuit pe antrenorul Ionuţ Badea în timpul jocului cu CFR Cluj (scor 1-1) să-l mute pe Adrian Cristea din bandă în zona centrală a mijlocului terenului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"I-am sugerat lui Ionuţ Badea să-l mute pe Cristea în centru pentru că, probabil, eram mai liniştit decât el şi vedeam altfel jocul. L-am simţit pe Adrian foarte motivat încă de la pauză, iar în repriza a doua a partidei cu CFR a jucat foarte bine", a declarat Walter.
Florian Walter a luat loc pe banca tehnică la ultimele patru partide ale echipei sale, iar joi, în repriza secundă a meciului cu CFR Cluj, s-a implicat în tactica formaţiei ardelene, sugerându-i antrenorului Ionuţ Badea să-l mute pe Adrian Cristea pe poziţia de mijlocaş central.
Finanţatorul clujenilor a explicat că Universitatea va evolua şi în primele etape ale campionatului viitor la Mediaş, în meciurile considerate pe teren propriu, până când noul stadion din Cluj-Napoca va fi finalizat. Termenul anunţat pentru inaugurarea arenei din Cluj a fost stabilit pentru începutul lunii octombrie. "Am depus deja în dosarul pentru licenţiere contractul de închiriere a stadionului din Mediaş. Probabil că acolo vom juca în primele etape din sezonul viitor. Arena din Cluj se va termina la timp, chiar ieri (n.r. - sâmbătă) am trecut pe acolo şi se lucra de zor", a spus finanţatorul Universităţii Cluj.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/1/1481/10386/22669374/1/video.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/341/5531/22680040/2/pavel-churiumov-321968-unsplash.jpg?width=200)
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2921/35768/22283181/1/ghsmfrmw0aisejn.jpg?width=200)
![](/images/pixel.png)
PROSPORT.RO
![](https://feeds.gandul.info/uploads/2025/02/3-main-1738823775.jpg?width=200)
GANDUL.RO
![](http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/2/2961/35615/19854212/1/7458985-mediafax-foto-andreea-alexandru.jpg?width=200)
![](https://cnt.m.ro/c.gif?id=9528622&pid=1)