Prima pagină » Sport » Concluzia IAAF în cazul Semenya: aceasta va putea reveni în competiţiile feminine

Concluzia IAAF în cazul Semenya: aceasta va putea reveni în competiţiile feminine

Federaţia Internaţională de Atletism (IAAF) a ajuns la o concluzie în urma anchetei privind identitatea sexuală a sud-africanei Caster Semenya, astfel că sportiva va putea reveni în competiţiile feminine, a anunţat, joi, o televiziune din Africa de Sud.
Concluzia IAAF în cazul Semenya: aceasta va putea reveni în competiţiile feminine
10 iun. 2010, 15:09, Sport

Postul ETV a anunţat decizia IAAF, citând surse apropiate de dosar.

Forul mondial a hotărât, în august 2009, chiar înaintea finalei probei de 800 metri din cadrul Campionatelor Mondiale desfăşurate la Berlin, dominată de atleta sud-africană, să numească un grup de experţi pentru a stabili identitatea sexuală a sportivei, suspectată că ar fi hermafrodită. Acest anunţ a scandalizat Africa de Sud şi situaţia a luat o turnură extrasportivă, având implicaţii politice şi rasiale.

Iniţial, IAAF a anunţat că rezultatele testelor vor fi date publicităţii în luna noiembrie a anului trecut, însă prezentarea acestora a fost amânată pentru luna iunie a acestui an.