Wimbledon 2019 | Serena Williams s-a calificat în semifinale, după victoria cu Alison Riske
Fostul lider mondial nu a avut parte de o partidă simplă, fiind lăsată în urmă în mai multe rânduri de conaţionala sa. Riske a condus cu 4-3 în primul set, însă Serena a reuşit patru game-uri consecuive şi s-a impus după aproximativ 38 de minute.
În setul al doilea, diferenţa a fost făcută la scorul de 4-4, când Riske a făcut break, iar apoi a trimis jocul în decisiv după un game alb. În ultimul set, Williams s-a desprins rapid la 3-1, iar în cele din urmă a câştigat, terminând jocul după două ore.
Pentru Serena Williams va fi a 12-a prezenţă în semifinalele de la Wimbledon din carieră, prima dintre acestea având loc în anul 2000. Americanca, acum în vârstă de 37 de ani, a câştigt de şapte ori turneul de la All England Club, în 2002, 2003, 2009, 2010, 2012, 2015 şi 2016.
În penultimul act de la această ediţie, Serena Williams va înfrunta câştigătoarea din duelul Barbora Strycova (54 WTA) – Johanna Konta (18 WTA). Cele două se vor întâlni marţi, în jurul orei 17:30.
În cealaltă semifinală, Simona Halep (7 WTA) va juca împotriva învingătoarei din meciul Elina Svitolina (8 WTA) – Karolina Muchova (68 WTA).