"A fost un meci nebun şi, după cum a început acest campionat, cred că va fi cel mai tare din istoria României. Sunt foarte supărat de rezultat şi pe trei jucători din echipă cărora nu le spun numele, dar pe care e posibil chiar să-i dau afară din lot pentru atitudinea din jocul de azi. Am avut mari greşeli de apărare, dar per ansamblu echipa a arătat caracter, am reuşit să egalăm la 2 şi chiar am avut ocazii pentru a câştiga meciul", a spus Petrescu.
Dan Petrescu a precizat că nu este mulţumit de arbitraj, dar nu vrea să comenteze pe această temă, pentru că nu vrea să stea la alte meciuri "prin tribună". "Mi-a plăcut echipa Oţelul şi cred sută la sută că se va califica în turul întâi al Cupei UEFA şi iar spun că sută la sută va fi în primele şase la finalul campionatului. Nu cred că o echipă cu asemeena jucători valoroşi poate fi în colaps financiar, deşi parcă mi-aş dori acest lucru pentru a putea cumpăra şi eu vreo cinci jucători de aici", a menţionat Petrescu.