„Am avut iniţiativa de la început, am dat gol repede şi trebuia să facem 2-0, pentru că am avut două ocazii mari. Am dormit la golul Craiovei, a fost o lipsă de marcaj din partea fundaşilor. Şi repriza a doua am început-o bine, însă nu am fructificat ocaziile. Am avut şi şansă la câteva contraatacuri ale Universităţii Craiova şi consider că un rezultat de egalitate era mai echitabil. Craiova a arătat o forţă de joc foarte bună, chiar dacă a fost lipsită de câţiva jucători, însă Costea Mihai, Firţulescu şi Gângioveanu ne-au pus în permanentă presiune. Îmi place această echipă, care nu va avea probleme cu evitarea retrogradării”, a spus Sabău.
Portarul formaţiei timişorene, Costel Pantilimon, consideră succesul obţinut în meciul cu Universitatea Craiova drept o mare victorie: „Mă bucur că am revenit în poartă, dar mai mult mă bucur de această victorie mare, împotriva unei formaţii bune chiar dacă are în componenţă mulţi jucători tineri. Noi încă sperăm la titlu, depinde numai de noi dacă vom reuşi să câştigăm campionatul. Dedicăm acest succes suporterilor, acum, de sărbători”.
Un alt jucător al grupării bănăţene, Cosmin Contra, a recunoscut că FC Timişoara nu a reuşit un joc bun: „A fost un meci urât. Nici jocul nostru nu a strălucit, nu am făcut un meci reuşit azi. Am câştigat un joc, însă fotbalul se joacă până la ultimul fluier al arbitrului. Era importantă victoria, deoarece toate echipele din frunte reuşiseră să câştige în această etapă”.
Formaţia FC Timişoara a învins, sâmbătă, în deplasare, la Drobeta Turnu-Severin, scor 2-1 (1-1), echipa Universitatea Craiova, într-un meci din cadrul etapei a XXV-a a Ligii I.