WTA: Contract record de peste 420 de milioane de euro pe zece ani pentru drepturile de televizare
Înţelegerea cu societatea Perform prevede în premieră ca fiecare meci de simplu de pe tablourile principale, însumând aproximativ 2.000 de întâlniri pe an, precum şi partidele din faza semifinalelor şi finalele de dublu de la toate turneele din circuitul profesionist feminin să fie produse.
Conform contractului în derulare, încheiat pentru perioada 2013-2016, Perform transmitea doar o treime din meciurile de simplu.
Preşedintele WTA, Stacey Allastar, a declarat că această înţelegere le oferă fanilor mai mult acces la jucătoarele pe care vor să le urmărească. Ea a adăugat că suma anuală garantată de noul contract este de 33 de milioane de dolari (26,5 milioane de euro), aproape dublu faţă de banii pe care Perform se obligă să-i achite în prezent, 17 milioane de dolari (13,7 milioane de euro).
„Acest contract vine într-un moment în care ne uităm spre orizont şi se întrezăreşte o schimbare de gardă în rândul vedetelor noastre de top, ce ne arată valoarea şi profunzimea stelelor noastre în ascensiune”, a adăugat conducătoarea WTA.
Din „noul val” al tenisului feminin face parte şi Simona Halep, 23 de ani, care ocupă locul 3 WTA.