Franţa, adversara României în sferturi, dacă tricolorele elimină Polonia în optimi la CM din Serbia

Publicat: 15 12. 2013, 20:36
Actualizat: 31 03. 2020, 03:35

Franţa a eliminat, duminică, reprezentativa Japoniei, în optimile de finală, cu scorul de 27-19 (12-9), calificându-se în sferturi. În această fază ar urma să întâlnească echipa câştigătoare din duelul România-Polonia, din această seară, de la ora 21.15.

Prima echipă calificată duminică în sferturi a fost Germania, care a eliminat Angola, cu scorul de 29-21 (13-10).

Germania a evoluat anterior în grupa D preliminară, din care a făcut parte şi România, încheind neînvinsă, cu 10 puncte.

Duminică, tot în optimi, mai este programată partida dintre Danemarca-Muntenegru.

Celelalte patru meciuri din optimile de finală sunt programate luni între Brazilia-Olanda, Coreea de Sud-Serbia, Ungaria-Spania şi Norvegia-Cehia.

Echipele eliminate în optimile de finală încheie participarea la CM, la care nu se mai joacă meciuri de clasament final, exceptând President Cup, pentru locurile 17-24.

România a încheiat grupa D preliminară pe locul doi, rezultatele sale fiind următoarele: 27-17 cu Tunisia, 32-13 cu Australia, 23-26 cu Germania, 21-17 cu Ungaria şi 29-23 cu Cehia.

Meciurile din sferturile de finală vor avea loc în 18 decembrie, iar semifinalele şi finalele pentru medalii, în 20 şi 22 decembrie, la Belgrad.

Campioana mondială en-titre este Norvegia, la ediţia din 2011 România clasându-se pe locul 13.

România are în palmares trei medalii mondiale: aur în 1962, respectiv argint în 1973 şi 2005. Cea mai slabă clasare a tricolorelor la CM a fost la ediţia din 2001, locul 17.

De asemenea, trebuie remarcat faptul că România este singura echipă naţională feminină din lume care a participat la toate turneele finale ale Campionatelor Mondiale, începând cu 1957.