Zece piloţi de parapantă români vor încerca aterizarea pe vârful Machapuchare din Himalaya

Zece piloţi de parapantă români vor încerca, în perioada 27 ianuarie-27 februarie, aterizarea pe vârful Machapuchare (Nepal), care măsoară 6.993 de metri, şi care nu a fost escaladat niciodată.

Urmărește
32 afișări

Cei zece piloţi vor încerca survolarea şi aterizarea pe Machapuchare (n.r. - Coadă de Peşte, în nepaleză, datorită celor două vârfuri care dau forma unei cozi de peşte), muntele sacru himalayan. Acest vârf, care nu a fost escaladat vreodatăeste considerat sfânt şi închinat zeului Shiva.

Singura tentativă de escaladare a vârfului a avut loc în 1957, însă expediţia britanică nu a reuşit să ajungă decât la 50 de metri de vârf. Wilfried Noyce şi A.D.M. Cox au ajuns până la 50 de metri de vârful de pe versantul nordic, dar nu au reuşit să termine escaladarea. Aceştia au promis să nu pună piciorul pe vârf, iar muntele a fost declarat sfânt, iar în prezent este interzisă escaladarea acestuia.

Expediţia îşi propune survolarea masivului, descoperirea de noi locuri de zbor şi, în final realizarea unui documentar de televiziune.

Cei zece piloţi sunt: Szutor Zsigmond, Ilea Iamina, Adrian Aramă, Gheorghiţă Pop, Răzvan Ilie, Gyorgy Robert, Pochiu Adrian, Thomas Ledniczky, Tokes Laszlo şi Dragoş Mureşan.

Toate detaliile expediţiei vor fi prezentate, miercuri, de la ora 16.00, într-o conferinţă de presă ce va avea loc în cafeneaua Insomnia de pe strada Universităţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici