Roger Federer a dezvăluit ce va face cu banii câştigaţi de la turneul de la Basel

Publicat: 23 10. 2019, 11:09
Actualizat: 01 04. 2020, 08:57

De asemenea, campionul elveţian, ajuns la 38 de ani, a anunţat care va fi programul său în 2020: „Voi participa la Jocurile Olimpice şi la cele patru turnee de Mare Şlem. Banii obţinuţi la Basel vor fi donaţi fundaţiei mele”, a spus Federer, pentru Blick.

Roger Federer a obţinut calificarea în optimile de finală ale turneului de 500 de puncte din Basel, marţi, după ce a trecut de germanul Peter Gojowczyk, scor 6-2, 6-1. Miercuri, în jurul orei 20:00, elveţianul îl va întâlni pe moldoveanul Radu Albot (49 ATP).

Turneul ATP de 500 de puncte din Basel, dotat cu premii totale în valoare de 2.219.975 de dolari, se desfăşoară în perioada 21-27 octombrie.

Roger Federer a cucerit de nouă ori turneul disputat în oraşul natal – în 2006, 2007, 2008, 2010, 2011, 2014, 2015, 2017 şi 2018.

Foto: Hepta