Zeci de persoane au fost reţinute la Londra în timpul finalei Ligii Campionilor

Zeci de persoane au fost reţinute de poliţiştii britanici în timpul finalei Ligii Campionilor. Este vorba despre suporteri care au încălcat regulile de securitate. Unii au intrat pe teren în timpul meciului Real Madrid-Borussia Dortmund, alţii au încercat să pătrundă pe stadion fără a avea bilet.

Urmărește
506 afișări
Imaginea articolului Zeci de persoane au fost reţinute la Londra în timpul finalei Ligii Campionilor

Zeci de persoane au fost reţinute la Londra în timpul finalei Ligii Campionilor

Poliţiştii au avut intervenţii chiar înainte de fluierul de start al meciului de fotbal. Mai mulţi suporteri au reuşit să ajungă pe gazon şi au fost îndepărtaţi. De asemenea, au fost zeci de persoane care au forţat intrarea pe stadion deşi nu aveau bilet.

Peste 50 de oameni au fost arestaţi pe Wembley, a anunţat Poliţia Metropolitană, potrivit Sky News.

„Poliţiştii au făcut 53 de arestări la Wembley, cinci pentru pătrunderea pe teren şi altele pentru încercări de a încălca securitatea”, au transmis reprezentanţii poliţiştilor.

Partida s-a disputat sâmbătă, pe stadionul Wembley din Londra. Real Madrid a învins cu 2-0 pe Borussia Dortmund şi a câştigat pentru a 15-a oară Liga Campionilor.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici