Zicu: În partida cu FCM Târgu Mureş trebuie să trecem peste acest moment greu

Atacantul Ianis Zicu a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că meciul cu FCM Târgu Mureş, de sâmbătă, din etapa a XXVIII-a, este extrem de important pentru FC Timişoara, pentru a putea trece peste prima înfrângere din acest sezon, în faţa Rapidului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
6 afișări

Ianis Zicu este conştient că obţinerea titlului de campioni depinde doar de alb-violeţi. "Important este că depindem doar de noi, putem câştiga titlul dacă învingem în toate meciurile, nu trebuie să aşteptăm rezultatele indirecte. Fiecare antrenor urmăreşte ultimele partide ale adversarului, în ziua de azi poţi obţine foarte uşor imagini, nu mai există atât de multe surprize. Această partidă cu Târgu Mureş este foarte importantă pentru a putea trece peste momentul greu de la meciul cu Rapid, când am suferit prima înfrângere. Nu mă gândesc acum la cauzele jocului mai slab, prefer stilul lui Mourinho, ne concentrăm la fiecare partidă care urmează şi ne bucurăm la sfârşit”, a spus Zicu, care a marcat 17 goluri în acest sezon de Liga I.

La rândul său, căpitanul formaţiei FC Timişoara, Dan Alexa, speră că meciul cu FCM Târgu Mureş va fi un nou început pentru el şi echipa sa. "Sabău a obţinut performanţe notabile, dar este un antrenor tânăr, încă de perspectivă, poate ajunge mult mai departe. Dar un joc bun coraborat cu o victorie ar readuce atmosfera de la începutul returului. Nu s-a stricat mult atmosfera, dar în ultimele meciuri nu am jucat la niveul la care ştim că putem, iar noi suntem conştienţi de asta. Nu mai avem voie să facem paşi greşiţi, avem nevoie de victorie. Campionatul este o cursă de anduranţă, unde poţi să ai perioade mai bune sau altele mai puţin bune, important este rezultatul final. Depindem doar de noi, dacă noi facem puncte nu mai contează alte rezultate”, a spus Alexa.

Jucătorul a adăugat că FC Timişoara are un program dificil în continuare, dar jucătorii trebuie să facă totul pentru a câştiga. "Avem un program greu, ne aşteaptă meciuri dificile. Jucăm cu Oţelul, cu Vaslui, cu Dinamo, plus o deplasare foarte grea la U Cluj, o echipă în formă foarte bună. Nu mai sunt meciuri uşoare, chiar sâmbătă întâlnim o echipă bună, cu un antrenor foarte bun, pe care eu îl apreciez. Un antrenor care pune foarte mult suflet, care ne cunoaşte şi sigur nu ne va fi uşor. Avem un program greu, dar asta e situaţia. Noi trebuie să jucăm bine, mult mai bine decât până acum, şi să ne îndeplinim obiectivul”, a declarat Dan Alexa.

Cei doi jucători prezenţi la conferinţa de presă au vorbit cu umor şi despre viitoarea carieră a căpitanului echipei, care doreşte să se îndepte spre antrenorat, unul dintre modelele sale fiind portughezul Jose Mourinho.

"Mai am mult până voi deveni antrenor. Mourinho este un model pentru mine, a reuşit lucruri extraordinare, dar nu mă gândesc atât de departe”, a spus Dan Alexa, în timp ce Ianis Zicu a comentat: "Sunt sigur că Dan va fi un antrenor special, are toate calităţile necesare. Dar nu cred că aş vrea să fie antrenorul meu, ştiu eu de ce".

Partida FC Timişoara - FCM Târgu Mureş va avea loc sâmbătă, de la ora 17.00, în etapa a XXVIII-a a Ligii I.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici